Intr-una din zilele petrecute in Austria saptamana trecuta, Gerhard, seful teatrului unde “prestez” din cand in cand, imi zice ca a fost solicitat sa participe la seara de gala de la Special Olympics, competitie organizata pt persoane cu nevoi speciale(cred ca asa se spune). Acum cativa ani am fost prezenti pe scena la Schladming, la gala Special Olympics si am plecat cu o impresie deosebita. Tipii de acolo, chiar daca ne par ciudati, noua celor care ne pretindem normali, ne-au apreciat intr-un mod atat de deosebit si de sincer, incat Gerhard spune ca trebuie neparat sa mergem si de data asta. Poate ca pt cineva care nu stie despre ce e vorba... cele de mai sus nu au valoare...
Sa incerc sa explic.
In mod normal la spectacol lucrurile se petrec asa:
Emotii(fara ele nu se poate). Urci pe scena si iti faci treaba. Daca totul e ok si te simti bine, interactionezi cu publicul, hranindu-te din bucuria si entuziasmul lor. Deabea atunci e bine. Propriul tau numar devine spectacolul de care te bucuri tu insuti. Indiferent ce ai facut pe scena, atunci e un numar reusit si urmeaza inevitabil aplauzele pe care le traiesti ca pe o urmare fireasca la bucuria reciproca.
Cam la atat se rezuma totul. Poate mai urmeaza o strangere de mana sau felicitare de la vreun cunoscut, dupa spectacol.
La Special Olympics totul a fost altfel. Nici nu mai tin minte ce numere am avut noi sau cum a fost spectacolul. Imi amintesc doar de ei.
Tinerii aceia au propriul lor mod de gandire, o combinatie ciudata intre gandirea matura, normala varstei lor si gandirea unor copii. Fetele lor sunt ciudate fiind un amalgam de trasaturi mature, deopotriva cu expresii copilaroase, extrem de sincere. Ei nu au rezerve in a exprima ce simt si nici masura pt asta. In timpul spectacolului se manifesta ca la finala campionatului de fotbal si asta este extraordinar. Nu-mi place sa-mi inchipui cum ar fi sa nu le placa. Dupa spectacol (sichiar si in timpul lui) au fost ovatii, aplauze, fluieraturi... o nebunie. In pauza si dupa spectacol au fost in jurul nostru sa ne spuna cat le-a placut si sa ne ceara autografe.:o)
Cu toate ca am facut-o aproape gratis (asa imi amintesc) nu m-am simtit asa niciodata. Nu e faptul ca ne-am gasit grupul in care sa fim vedete, ci sinceritatea trairilor acelor tineri. Asa ceva nu se cumpara cu bani.
Cam la un an, poate mai mult, dupa Special Olympics, ma aflam intr-un mare centru comercial din Graz si aveam un stand unde faceam figurine din baloane si mici scamatorii. Faceam de fapt reclama pt teatru. La un moment dat vine la mine un tip mic si indesat, destul de... ciudatel la infatisare si ma intreaba daca nu cumva am fost la Schladming pt ca el ma cunoaste de acolo. In primul moment am vrut sa-i spun ca am fost de cateva ori dar nu cred ca...
In acel moment mi-am adus aminte de Special Olympics. El ma tinea minte de acolo.
Vorbind acum despre asta, i-am povestit si lui Gerhard intamplarea si concluzia lui a fost ca “astea sunt lucruri care iti “onoreaza inima”. Probabil traducerea ar fi trebuit sa sune altfel, dar el asa a spus.
Daca voi fi invitat sa particip la gala Special Olympics, voi fi onorat (pe bune) sa fiu acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ne parerea ta!