A fost primul Lyoness Day in Galati. A fost frumos, a fost un eveniment deosebit, referenti de top (Simona Lupsiai si Cristi Lazar), oaspeti de seama (Robert Fenyvesi si Ferencz Surany din Ungaria) lume multa, mult entuziasm...
Personal m-am simtit bine in mjlocul celor din Galati si am apreciat tenacitatea de care au dat dovada pentru a se ajunge aici. Cand aflii ca s-a deschis un nou centru de informare Lyoness intr-un oras, ti se pare o banalitate. Pentru a se realiza asta, oamenii astia s-au organizat, luni de zile au adunat bani si si-au platit sala, au "chinuit" pe unul de-ai lor (Costica) sa tina prezentarile cand nu avea cine si au facut munca de pionierat. Rezultatele se vad azi.
Revenind la seminar si la oaspetii din Ungaria, mi-au atras atentia doua informatii "neoficiale" sau mai mult povesti de la vizita lui Hubert Freidl din Ungaria, de zilele trecute.
Prima ar fi ca ni s-a confirmat ceea ce stiam de la Bratislava, HF va fi prezent pe continentul american incepand cu 1 ianuarie 2011, cel putin 20 de zile pe luna. Asta spune ceva. Si mai mult, ca o "barfa" ni s-a transmis ca telul lui personal este ca America, la sfarsitul anului viitor, sa aiba numarul de clienti pe care il are Europa azi.
A doua "informatie" este legata tot de planurile lui HF. Cu totii stim ca oficial Lyoness are ca tel pana in 2012 acoperirea in intregime a Europei si pana in 2020 prezenta pe taoate pietele strategice ale lumii. HF a spus ca vrea ca acest tel sa fie atins ceva mai devreme, mai exact la aniversarea de 10 ani a Lyoness. Calculati!
Adevarul e ca daca intelegi ce e in spatele acestor doua afirmatii, ai toate motivele sa nu mai dormi noaptea, :o)
Deci... salutari de pe malul Dunarii!
duminică, 14 noiembrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
DISCLAIMER
Imaginile si textele prezentate in prezentul blog sunt proprietatea autorului si nu este permisa copierea, reproducerea, distribuirea, sau utilizarea lor sub orice forma, fara acordul scris al acestuia.
Pe langa imaginile si informatiile proprii, am preluat unele si de pe web, din domeniul public. In cazul în care oricare dintre textele sau imaginile care apar pe blog sunt in contradictie cu legea drepturilor de autor, puteti sa ma informati prin email (doarluka@yahoo.com) pt a elimina informatiile care încalca prevederile legale, cat mai curand posibil.
Pe langa imaginile si informatiile proprii, am preluat unele si de pe web, din domeniul public. In cazul în care oricare dintre textele sau imaginile care apar pe blog sunt in contradictie cu legea drepturilor de autor, puteti sa ma informati prin email (doarluka@yahoo.com) pt a elimina informatiile care încalca prevederile legale, cat mai curand posibil.
"adecaaa"..2003-2013 ca sa fie mai simplu de "perceput" :d
RăspundețiȘtergere